Pentru că ieri am fost atacați în Parlamentul României la nivel de ministru…

Pentru că ieri am fost atacați în Parlamentul României la nivel de ministru, precizăm că noi, Asociația Pro Infrastructură, considerăm în continuare că lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva este APT DE TRAFIC, așa cum am explicat și arătat de nenumărate ori (filmări din dronă și de la sol).

În încercarea disperată de a justifica o nemaivăzută reziliere de contract la 99% stadiu fizic și de a ascunde că antreprenorul (Comsa) a câștigat deja pe fond primul proces privind executarea garanției, CNAIR escaladează conflictul și se agață de fiecare crăpătură.

Ieri, CNAIR și ministrul Cuc au declanșat un CIRC MEDIATIC făcut pe baza unei MANIPULĂRI GROSOLANE, prezentând o fisură în asfalt fără a preciza LOCUL acesteia: la granița cu lotul 2 de la Holdea, acolo unde NU SE VA CIRCULA cel puțin până în 2024, tronson abia scos la licitație în 03.07.2019.

Este MANIPULARE să măsori cu pixul o crăpătură (vezi fotografia nr. 1), fără să spui că au existat ZECI de fisuri asemănătoare remediate pe multe segmente inaugurate recent, remedieri făcute ÎN PERIOADA DE GARANȚIE PE BANII CONSTRUCTORILOR.

Un exemplu: pe sectorul Gilău-Nădășelu (A3) s-a dezvoltat o “trambulină” încă ÎNAINTE de inaugurarea din 28.09.2018 care a dus în 2019 la restricționarea vitezei în zonă la 60 km/h (vezi fotografia nr. 2) și reparații făcute de antreprenor sub garanție (explicații pe forum în 15.07.2019: http://bit.ly/2m6D9rd).

Orice problemă tehnică putea fi rezolvată de constructor (Comsa) pe banii lui! Dar, în urma rezilierii, GARANȚIA DE 4 ANI S-A PIERDUT!

Este MANIPULARE să legi crăpătura de o alunecare a MARGINII terasamentului dintr-un ALT LOC, din 2017, fără să spui că astfel de alunecări au apărut pe mai toate șantierele de autostradă, ba chiar mult mai grave. Exemple? A1 Lugoj-Deva lot 4 în 2015 (lângă Bretea Mureșană) sau A10 Sebeș-Turda lot 4 în 2017 (zona Stejeriș) când a luat-o la vale TOATĂ autostrada, pe întreaga lățime. Ambele cazuri au fost, evident, remediate de constructori pe cheltuiala lor.

Este MANIPULARE să vorbești de blocarea traficului timp de încă un an ca să faci o expertiză, când știm că pe A1 Orăștie-Sibiu lotul 3 traficul e deschis din 2014 și expertiza nici nu s-a putut contracta, licitația fiind anulată de două ori!

ATRAGEM ATENȚIA că acțiunile iresponsabililor din CNAIR nu se vor limita la declarații de presă, ruperi de contracte și alte activități de birou. Acești oameni sunt în stare să demoleze autostrada nou-nouță doar ca să-și justifice acțiunile nesăbuite!

Invităm Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și pe ministrul Cuc să lase acrobațiile mediatice și să termine cu preocuparea exclusiv de imagine (precum plata unor contracte în presă pentru știri pozitive – fapt demonstrat, cum ar fi cazul DCNews: http://bit.ly/2lKMapW). Ruperile de contracte nu vor aduce dezvoltare economică și nici siguranță rutieră, șoferii fiind nevoiți să circule pe DN7 și DN68A unde nu avem fisuri, ci CRATERE!

SĂ SE JUDECE ANI DE ZILE CU ANTREPRENORUL, DAR CU AUTOSTRADA DESCHISĂ! Le reamintim că nu dumnealor vor plăti daunele decise de instanțe, ci tot CETĂȚENII: SINGURII PENTRU CARE NOI FACEM LOBBY.

sursa: API Facebook

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email